Sfârşitul anului 2003 a adus, apariţia unei cărţi mult aşteptate care poate fi considerate un adevărat eveniment editorial. Este „România în anul 2010. O prognoză de piaţă imobiliară” semnată de dr. Artur Silvestri. Cercetarea, alcătuită din mai multe studii dintre care numeroase – deja apărute în CASA LUX şi CASA DE VACANŢĂ – între octombrie 2001 şi martie 2003, este o premieră absolută în analiza economică de la noi şi, deopotrivă, primul studiu articulat în materie de prognoză imobiliară în România. Cunoscut ca istoric al culturii, dr. Artur Silvestri este practic fondatorul activităţii de consultanţă imobiliară desţelenind acum şi domeniu prognozei în acest domeniu. Autorul, în maniera eseistică şi enciclopedică pe care o practică, sesizează dezvoltări posibile sau necesare ale realităţii din imobiliar pe fundalul ipotezelor de dezvoltare economică şi administrativă ale României în viitorul deceniu. Scenarii de evoluţie şi variante plauzibile se desfăşoară în aceste pagini cu aspect de panoptic, evidenţiind o viziune îndrăzneaţă ce caracterizează pe autor.
În mod special, atrag atenţia capitolele, cu puternică valoare de analiză socială şi istorică, privitoare la „poziţia Capitalei”, ipoteza „României Mari”, „obsesia UE”, „Schimbările climatice”. Multe secvenţe au titluri memorabile, fiind, în aceeaşi măsură, o carte literară, eseistică şi de filosofie socială şi o carte de ştiinţă.

______________________________
____________________________





No comments yet
Feed-ul pentru comentariile acestui articol