Fascicula, un fragment din viitorul volum „Prin­cipiul Kiseleff”, dezvoltă teoria „Noului Bucureşti”, un mare oraş ce se formează astăzi către nordul Capitalei. Aceasta este o idee emisă pentru prima dată în anul 2002 şi dezvoltată în „România în anul 2010″, un an mai târziu. Şocantă dar pătrunzătoa­re, cartea a fost, încă de la început, comentată în mediile de specialitate şi jurnalistice şi a constituit, în felul ei, un eveniment. Ulterior, autoritatea publi­că din România a preluat esenţa acestei teorii sub forma creaţiei de aşa-numite „zone metropolitane”.